Un pacient care suferea de ciroză s-a aruncat de la etajul patru al Spitalului Județean de Urgență Buzău

Un pacient care suferea de ciroză s-a aruncat de la etajul patru al Spitalului Județean de Urgență Buzău
Sursă Foto - ilustrativ : Mediafax Foto
Publicat: 15/07/2015, 10:36
Actualizat: 15/07/2015, 15:16

Bărbatul, suferind de ciroză hepatică, se internase în spital, în cursul zilei de luni, pentru a-și trata boala și, potrivit colegilor de salon, nu dădea semne că ar avea intenția să se sinucidă.

„Era bine, își lua tratamentul, nu avea altfel de probleme. Nu l-am văzut supărat sau altceva. Aseară (nr. – marți) a vorbit la telefon până mai târziu cu o femeie, dar s-a culcat liniștit și nu ar fi dat de bănuit că va face așa ceva. Dimineață, s-a trezit, ne-a dat bună dimineața, a ieșit din salon și la câtva timp am auzit că s-a aruncat pe geam”, a povestit unul dintre pacienții internați în același salon cu bărbatul care s-a aruncat în gol.

Din primele date a reieșit că bărbatul s-a trezit miercuri puțin înainte de ora 6.00, a mers într-un salon învecinat, a deschis geamul și s-a aruncat în gol de la etajul al patrulea, prăbușindu-se la câțiva metri de intrarea în Unitatea de Primiri Urgențe, unde a murit pe loc.

El era căsătorit și avea un copil, însă atât soția sa, cât și fiul său lucrau în străinătate.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Vremea o ia razna de Crăciun și de Revelion în București. Temperaturi anormale de Sărbători,...
Cum arată casa în care locuiește Andreea Marin! Imagini senzaționale cu vila luxoasă: cadă în...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
Breaking! Cine era Adelin, puștiul de 14 ani strivit în accidentul de pe DN56
Cine este și cu ce se ocupă Oana Lasconi, fiica Elenei Lasconi. Trecutul dureros al...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Ce spune presa britanică despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor: „A...
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Adevărul despre Călin Georgescu. Radu Banciu a explodat: Un legionar putinist
Horoscopul lunii decembrie 2024. Mercur retrograd în Săgetător
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
VIDEO Este Jador copilul preferat al mamei sale? Artistul mai are încă trei frați! "Eu...
EXCLUSIV! Mihai Trăistariu, despre rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale: "Simt așa o trezire națională"
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe...
Mostrele extrase de pe asteroidul Ryugu, contaminate la scurt timp după ce au ajuns pe...